Daily Archives: December 21, 2012

Dr. Crina Veres – Originea cancerului si vindecarea

Cine este cel mai in masura a vorbi despre cancer? Nu un om care a experimentat cancerul, “metastazele” precum si vindecarea reala a sa, o vindecare naturala, nu doar fizica ci si emotionala, sentimentala, psihica… Am aici povestea ei, a omului Crina Veres, medic, practicant de arte martiale si multe altele, precum si o prezentare a ceea ce inseamna cancerul:

Crina Veres“Sunt un om care a ajuns la un moment dat în punctul în care am decis că e esenţial pentru mine să înţeleg complet şi să pot demonstra ştiinţific cum apar bolile, să aflu dacă prin acţiunile mele am generat bolile şi dacă tot eu prin mine însămi mă pot vindeca şi dacă am nevoie în vindecare de medicamente.

Îţi voi prezenta câteva detalii depre mine… am trecut printr-o perioadă în care am fost diagnosticată cu leucemie… eram însărcinată… divorţată cu un copil… fără serviciu… şi tocmai plătisem ultimii bani pe înmormântarea tatălui meu – care murise de un cancer, după ce l-am supus chimioterapiei şi radioterapiei.

Ieşind de la Clinica de Hematologie din Cluj – unde fusesem trimisă pentru puncţie ososasă fiindcă pe lamelă nu mi se mai puteau număra leucocitele… ameţeam tare… aveam dureri infernale generalizate – am abandonat lupta cu boala şi am spus “Doamne dacă vrei să mă iei din lumea asta ştii unde mă găseşti, nu voi trece prin puncţie, chimio sau radioterapie” Continue reading

Advertisements
Categories: Stiinta Vindecarii Germane | Leave a comment

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: